am mai zis si o zic din nou....

Cand e sa mearga prost,sigur iti merge si sa nu crezi ca asta a fost tot si ai scapat.Nu functioneaza,cel putin nu la mine, cand ma gandesc ca se putea si mai rau pentru ca mai mult ca sigur azi sau maine destinul imi arata ca se poate.Uneori am ajuns in asemenea situatii incat ma sperii si incerc sa ma gandesc care dintre rele imi convine mai mult.Nu glumesc...mintea foarte mult roasa si tocita de ganduri incepe uneori sa fie sapata si rasar unele probleme la care nici nu te gandeai vreodata ca o sa ajungi sa dai peste ele.
E si o problema de credinta sau de vointa.Nu gandi negativ,incearca sa fii optimist ca Allah o sa te rasplateasca intr-o buna zi,nu iti da mai mult decat poti duce, te incearca dar la un moment dat ajungi sa nu mai vrei sa fii incercat,pur si simplu te dai batut.Ma gandesc cu groaza si mirare,daca imi tot da atatea grele, cum vrea sa ma tot ridic si sa merg mai departe? Nu e normal sa te ranesti daca tot esti lovit? Nu e omenesc sa ramai marcat si sa vrei sa abandonezi totul? Si daca El vede tot,stie tot si te cunoaste si observa ca esti sensibil si slab,de ce te mai incearca? Cum poti schimba un om dupa atatea lovituri? Un copil batut de parinti ramane marcat toata viata nu? Cam pe astfel de convingeri se bazeaza teoria mea,dar sa nu care cumva sa credeti ca am fost batuta vreodata de parinti.Am cei mai minunati parinti din lume.Era doar o metafora,nimic mai mult.Sunt doar niste ganduri.Din nou!

iarasi ceva trecator.........

Ma trezesc.Nu mai pot sa dorm.Ma intorc pe o parte si ma uit la ceasul de pe perete.Este ora 10.Pacat!Mai vroiam sa dorm pana la 11 cel putin ca ma simt obosita si aseara am adormit pe la 2.30.Inchid ochii si incerc sa mai visez,ma stradui,ma chinui sa am ganduri senine de visare in cap,dar e prea tarziu.Sunt deja constienta ca viata a inceput din nou.
Este ora 10,trebuie sa mananc pentru ca am citit eu ca cea mai importanta masa este micul dejun,luat cat mai devreme ca sa nu se atrofieze creierul.La fel e valabil si pentru cei care se culca tarziu si se trezesc tarziu.Bine de stiut dar daca ma iau dupa statistici ar trebui sa stau deja internata intr-un spital cu perfuzii asa ca cel mai bine e sa fii constient de limite si sa incerci sa te incadrezi catusi de putin in ele.
Si totusi de ce ne limitam? De ce simtim nevoia sa punem limite, sa ne impunem niste restrictii ca sa avem impresia de integritate? De ce nu putem sa bem cat de mult vrem la o petrecere, de ce nu putem sa fumam cand vrem, pe strada de exemplu,de ce nu putem sa simtim ceva pentru altcineva decat pentru persoana iubita,de ce trebuie sa ne infometam ca sa aratam bine sau de ce trebuie sa scriem pentru licenta o lucrare de maxim 40 pagini?
S-ar parea ca restrictionarea sta la baza religiei de altfel.Trebuie sa ne incercam limitele, si totusi sa ne abtinem de la incalcarea lor caci astfel devenim mai puri, apti pentru trecerea limitei umane in lumea de dincolo.Sunt curioasa daca in lumea de dincolo exista limite....poate nu exista nici limita de viteza, dar daca nu exista nici limita de suferinta? Oricat de curioasa as fi nu vreau sa trec inca limita si sa ajung sa aflu cum e acolo.............

NU POT....

sa mai cred ca o sa fie bine.De obicei cand sunt trista vreau doar sa se stearga totul si sa nu mai fiu constienta de tot pentru ca acest tot e fioros de dureros pentru mine.Doare si atunci cand am un gand senin in minte pentru ca am ajuns in asa hal incat mi-e frica de ce e frumos pentru ca stiu ca o sa dispara si o sa ma doara apoi.Stiti de ce sunt asa de trista? Pentru ca stiu adevarul,adevarul meu si e foarte trist-nu exista fericire pentru toti la fel cum nu exista Mos Craciun.Am ajuns sa scriu acum pentru ca aceste ganduri imi stateau in minte de cateva zile si ma rodeau si cred ca poate scotandu-le din locul lor obisnuit adica mintea mea poate o sa le ia locul altele la fel de ingrijoratoare.
Cine hotaraste dinainte vietii tale cum si cat o sa suferi? Asta ma intreb eu si am nevoie de raspunsuri, sunt in cautarea mea...nu ar fi mai simplu si usor sa vina o alta Sergi si sa imi sopteasca usor ca e doar un vis?
Nu pot sa fiu optimista, uneori cred in reincarnare si cred in ispasirea pacatelor si eu cred ca platesc cumplit pentru tot ce am gresit in trecut pentru ca si trecutul e o viata anterioara,chiar daca au trecut doar 2 saptamani, 6 luni sau 5 ani.
Nu vreau sa transmit un mesaj gresit.Nu sufar din dragoste,nu plang dupa nimeni si nici nu am necazuri cu familia sau probleme cu santatea,ba chiar imi merge bine,doar ca am o stare,am prea mult timp liber si ma gandesc la ce voi nici intr-o mie de ani nu v-ati gandi.Uneori as vrea sa fi fost altfel.Nu pot sa zambesc.Exista vreun leac? Cica zambetul totusi nu e ca mersul pe bicicleta,daca nu il folosesti frecvent risti sa uiti cum se face...

generatia tehnologiei

Stand de vorba la un "cico" cu un amic zilele astea am ajuns sa fiu prinsa intr-o discutie a carei tema cred ca multi dintre voi au mai abordat-o trecator macar.Nu vreau sa se creada ca stau acum sa povestesc cele zise atunci acolo, dar ideea e ca de atunci am ajuns sa reflectez putin la tema discutiei: informatia si cunoasterea.
Iata si parerile mele de-altfel exprimate deseori multora din voi: consider ca in primul rand nu mai exista inocenta.Nu mai exista copilarie,adica din pruncie se trece direct la "pustanie" sa zic asa.Cum? Simplu...gratie tehnologiei,gamei largi de posibilitati prin care poti accesa universul cunoasterii.Nu mai sunt in voga mult uzatele jocuri de pe vremea mea-adica de acum vreo 10-15 ani din spatele blocului--9 pietre,hotii si vardistii, elasticul, frunza,piciorusul,statuile, capra sau lapte-gros--si cand mama sau tata te striga pe fereastra casei"treci in casa sau hai la masa" si tu te rugai de ei cu vocea disperata "inca 5 minute,te rog,te rog,te rog..." dar NU,acum lucrurile stau cu totul altfel : fata tatei sau baiatul mamei care de abia implineste 12-13 anisori mai vrea 5 minute ca sa termine urmatorul level de la nu stiu ce joc electronic sau 5 minute, dupa caz, ca sa incheie conversatia de pe ultimul tip de mobil pe care l-a primit in dar de la mult iubita matusa.Si nu consider ca toate astea ar fi in mod neaparat daunatoare,dar stai pentru o clipa si ai acea urma de regret.Copiii nu mai stiu sa fie copii.Ei nu mai cunosc fiorul de a avea buletin la 14 ani, sau eu chiar cred ca nici nu mai exista pentru vreo domnisoara acele senzatii ca atunci cand stateai la scara blocului si pe intuneric el te saruta si brusc in stomac simti o mie de fluturi.Acum s-a ajuns doar la "fucking ca e buna rau de tot,manaca-ti-as"
Nu mai exista naivitate,nu mai exista decenta sau pudoare, nu iti mai e rusine sa vorbesti ca si adult despre lucruri de oameni mari,adica sa fim seriosi in zilele noastre toti stiu ce e aia "guma care sterge sida", ba din contra cred ca a face baloane din ea nu mai reprezinta un joc amuzant pentru nimeni.
Acum stau si cantaresc.Oare merita platit acest pret al cunoasterii? Pentru ca intr-adevar ei pot face multe lucruri pe care noi nu le puteam face atunci,pot gasi orice melodie a vreunei formatii renumite, pot downloada orice film bun sau pot afla orice despre orice se intampla in lume,dar merita? O data cu valul imens al cunoasterii vine si pornografia,indecenta si mizeria umana.Deci voi ce ati alege daca ati putea opta pentru una dintre cele doua generatii?

a venit,a venit toamna

Cine nu ma crede il/o rog sa arunce o privire pe fereastra casei sale.Ploua asa de "timid" incat mie parca imi creeaza impresia ca toamna este o mare doamna si ea "ciocane" bland la "usa"verii si ii sopteste usor fara sa o deranjeze "AM SOSIT", cu alte cuvinte sa se duca "batrana" vara la odihna macar pentru un an caci de acum incolo vin surorile ei sa o ajute.
Intro foarte emotionant despre terminarea unui alt ciclu din viata dar culmea este ca aceste sentimente sunt traite mult mai intens de personajele de gen masculin decat de sexul slab.Ceea ce vreau sa scot in evidenta este un lucru uimitor constientizat de mine chiar azi: baietii sunt mai sensibili, mai emotionati, mai incarcati psihic si chiar mai talentati la expunerea sentimentelor intr-un articol decat multe fete.Amazing ha? Privind eu asa in departare mi-am dat seama ca majoritatea blogurilor pe care le-am citit si mi s-au parut impresionant apartin baietilor.Nici intr-o mie de ani nu as fi crezut ca baietii pot sa simta la fel ca noi ,sa se bucure de naturaletea vietii.Si imi aduc aminte acum de un coleg de clasa din liceu care zicea ca baietii sunt buni la orice,luand in considerare istoria lumii (vezi ca cei mai tari bucatari sunt tot barbatii, ca sa nu mai discutam de sport,politica,etc) dar pana si la literatura mai fetelor? Acum eu transmit un mesaj subtil catre toate "compatrioatele" mele de gen : a venit toamna,asa ca strangeti frunzele moarte si asterneti cuvinte memorabile pe foaia de calculator......

ultima zi de vara.....

Azi se incheie in mod oficial vara.Fara soare, fara plaja,fara timp liber,fara Mamaia de acum incolo.Totul a decurs conform planului : timpul s-a scurs de parca ieri ar fi fost iunie, am avut timp sa fac de toate inclusiv sa imi invat pt licenta (un big NOT.....), m-am super distrat cu gasca (iarasi semne de intrebare)...deci overall a fost o vacanta de pomina.
Imi place ca am acelasi sentiment ca si de revelion cand se termina vara-simt ca se incheie inca un capitol din viata mea si tre'sa o iau de la capat cu acelasi cerc banal al trairilor.De ce oare ne simtim cel mai liber atunci cand nu facem nimic, de ce simtim ca traim doar atunci cand ne distram si nu avem nici o obligatie sau reponsabilitate? Bineinteles ca eu vorbesc din punctul de vedere al cuiva care nu a muncit si nu prea a cunoscut greutatea vietii.Si totusi cand am vrut sa muncesc am primit raspunsuri de genu':lasa Sergi, ce nu o sa ai timp toata viata sa muncesti? Ce o sa faci tot timpul de acum incolo...munca si iar munca,asa ca am decis ca e spre binele meu sa mai astept ceva vreme pana sa ma asez si eu in randul "sclaviei". Acum am alte prioritati : distractie,distractie si iar distractie! ooops...vroiam sa zic licenta.Scuzati de confunzie.
Vara s-a terminat,soarele nu mai ma bate in cap!

tristete fara batranete si tristete fara de moarte....

Dragii mei nu e chiar asa infiorator precum anunta titlul.Nu sunt trista tot timpul,si deci nu e adevarat ca articolele mele emana un ton aparte de tristete.Trebuie citite la un nivel mai profund.Poate exista o urma de melancolie dar eu zic ca am si cateva note de optimism pe acolo.
In fine,azi vreau sa fiu happy,bine-dispusa si multumita de tot ceea ce se intampla in viata mea.Nu am gasit remedii anti-plictiseala, vacanta de vara e pe duca, nu am chef de plaja,se apropie perioada de restante, in concluzie as avea multe pentru care sa fiu trista dar NU.Azi mi-am propus sa vad jumatatea plina a paharului: chiar daca simt ca ma plictisesc,in astfel de clipe am mai mult timp de stat cu mine si pot reflecta mai mult la cunoasterea si intelegerea mea-stau si scriu ganduri frumoase compuse din mintea mea, apoi chiar daca vara e pe sfarsite macar sunt bucuroasa ca se apropie toamna si apoi iarna-anotimpul preferat cand realizezi cat de multe ai facut intr-un an, nu in ultimul rand te gandesti ca totusi e bine ca te-ai saturat de plaja-inseamna ca ai facut destule si nu e nevoie sa iti mai expui trupul radiatiilor si nici nu trebuie sa pandesti ca restul locuitorilor acestei tari biletele de odihna cu reducere in extra-sezon.
Da,optimismul e asa usor de pacalit,e simplu de imitat,aproape pot sa zic ca m-am molipsit si eu cu pozitivism si TOTUSI : el e departe si nu e aproape, eu trebuie sa fac multe si de toate ca sa nu ma gandesc la ce ar fi putut sa fie, sanatatea nici ea nu imi surade,mereu ma doare cate ceva .
Concluzia: tristete sau bucurie,speranta sau dezamagire toate au in comun un factor anume-el se intoarce si va fi cu mine.Atunci pot spune adio tristetii dar pana atunci imi mai permit cateva clipe cu prietena mea.....Tristetea!

jurnal sau blog?

Cam tarziu cu intrebarea asta existentiala nu? Rasfoind eu asa articolele altor "compatrioti" posesori ai vreunui blog,si discutand cu cativa dintre ei am sesizat urmatoarea problema in ceea ce priveste "verosimilitudinea" scrierilor mele: parca prea au toate o tenta de jurnal.Sunt mult prea intime si dezvaluie mult din trairile mele.
Cineva apropiat mie chiar mi-a zis ca sunt dezordonata in gandire,ca scriu cu multe puncte de suspensie,fara alineate,fara sa continui o idee anume.Bun-critica constructiva,mi-am zis eu la inceput.Dar de ce nu m-a deranjat? Pentru ca mi-am dat seama ca asa sunt eu-o fire dezordonata,cu ideile imprastiate,care mereu are ceva in minte,mereu simte nevoia de comunicare.
Ca sa fac acest articol si mai relevant pentru intelegerea tuturor,vreau sa spun ca azi chiar am scris cu alineate,fara puncte de suspensie,cat mai ordonat in pagina,Dar e doar o aparenta.Poate pentru acea persoana eu acum par mai calma,mai ordonata dar e doar o imagine falsa.Chiar nu am starea asta,dar ideea mea e ca vorbele noastre asezate pe hartie sunt doar niste iluzii.Se vede doar ceea ce vrem noi sa se vada, si eu vreau sa ma vad eu.Nu o persoana care poate fi calma,am capacitatea de a ma controla si pot fi tot ceea ce vor altii sa fiu dar eu sunt ceea ce sunt.Nimic altceva!
Concluzia este ca eu scriu pentru ca ma ajuta.Ma ajuta sa ma descarc,chiar daca pentru altii pare o prostie am trecut de mult timp de faza asta si inteleg ca uneori in viata pur si simplu nu trebuie sa iti pese de ce cred altii.

fara titlu..

Aseara am avut parte de niste momente de luciditate desi din punct de vedere medical eram cam sub influenta unor pahare de Angelli.......era nunta si trebuia sa fac ceva ca sa uit de clipele stanjenitoare cand formatia canta un slow si toti se duceau sa danseze alaturi de cineva drag mai putin domnisoara de onoare...care a sprijinit masa in timpul acestor cantece.....hehehe.toate ca toate dar a fost frumos...stii de ce ? Pentru ca am stat si am privit si nu m-am simtit singura...nu am fost trista mai mult de o clipa si cand cineva m-a intrebat ce vreau de la viata aseara eu am zambit si am spus ca vreau sa fiu ca ei si el mi-a spus: "dar ei sunt ignoranti..asa vrei sa fii si tu?" Nu am stiut sa dau un raspuns pe loc dar acum ma gandesc si sincer daca asta e pretul pe care trebuie sa il platesc ca sa fiu fericita probabil ca l-as accepta.......adica la ce bun sa cauti o viata intreaga fiind nemultumit cand poti simplica totul prin a spune ca vrei sa fii prost? Nici eu nu mai stiu ce am vrut sa spun......dar ideea e ca oricat de mult m-as jura eu ca o sa incerc sa gandesc mai putin, nu pot domnule.......tot asta fac si tare mi-e frica ca nemultumirea e destinul meu....cei care sunt ignoranti,cei care cauta si sunt nemultumiti si cei care au gasit si sunt fericiti......parca asa mi-a spus acea persoana aseara.......hmmmm,makes u think?

ce sa faci cand te doare mai tare decat ieri,mai mult ca maine si mai putin ca moartea?

Traiesti...cam asta ar fi raspunsul....viata merge mai departe si nu poti ramane nesurprins de cat de repede si de bine vindeca timpul ranile sufletului.Nu vreau sa scriu randuri "lacrimogene" ca o adolescenta de 18 ani dar ideea e ca sufletul meu batran de 24 ani nu se mai vindeca asa de repede ca pe vremurile de altadata cand era de ajuns un zambet, o privire ca sa uit de durere....acum ma doare prea tare,nu vreau sa uit,nu vreau sa trec peste......nu vreau sa uit acei ochi....o data,macar o data sa traiesc cu iluzia promisiunilor......lacrimi .....oare ma ajuta acest izvor sarat de ape sa iau un loc mai bun in Rai?
Se zice ca timpul zboara repede,dar eu vreau sa se opreasca uneori......el nu ia niciodata amenda pt depasirea vitezei legale sau are pile la Doamne-Doamne? Am crezut ca daca mai scriu putin si mai astern cateva ganduri aici o sa fie mai bine......dar nu...durerea e tot acolo...doare al naibii de tare sa stii ca soarta iti e deja hotarata.....singura si nefericita.......tribunalul vietii a dat verdictul.....nevinovata........

ordinary day

Azi chiar am vrut sa fac ceva care sa "adauge" ceva beton la "fundatia" lucrarii mele de licenta.....cred ca intentionam sa citesc cate ceva despre Modernism, dar e si maine o zi nu? Aici urmeaza citatele mele preferate in legatura cu acest aspect...."nu lasa pe maine ce poti sa faci azi" , un real adversar pentru contracandidata ei care ii poate oricand anula morala"Niciodata nu e prea tarziu".Se cam bat cap in cap sensurile lor asa eu consider ca e bine sa ai mereu o expresie celebra de rezerva sau macar o zicala babeasca care sa mai tempereze valenta ceilalte in caz ca te apuca panica....de exemplu....aveam in minte un exemplu macabru dar nu are rost sa il expun acum pentru ca ar insemna sa par sadica si "acida"......In fine,sa trecem la capitolul superstitii...sa dezbatem putin capitolul asta prostesc si probabil inventat doar sa mai zdruncine credinta oamenilor in D-nezeu....nu am inteles sensul acelei superstitii care spune ca daca o pisica neagra iti trece calea,tre sa faci 3 pasi inapoi si sa iti scuipi in san de 3 ori ca altfel iti va merge prost toata ziua.........mi se pare prostesc pentru ca daca esti in mijlocul strazii si te dai 3 pasi inapoi risti sa "dea"alt noroc peste tine....o masina,sau niste fecale de la dragutele noastre companioane...vacile,oile....dar celalalt punct de vedere ar zice ca tocmai asta e partea buna......posibilitatea sa scapi de rau...intelege careva?
Offff.......azi ma simt numb.nu am inspiratie asa ca nu va mai osteniti sa intelegeti ceva de mai sus....ordinary day! Nu ma simt un "Hemingway" al blogurilor....asa ca sa aveti o zi buna....e si maine o zi sau traieste fiecare zi ca si cand ar fi ultima?

las' ca tu urmezi-o gluma pt toti cei care vor sa rada putin

Nu mai stiu unde am citit gluma asta si sincer va avertizez ca am un stil foarte prost de a reproduce glumele dar sper sa va placa talcul ei : povestea odata un tanar din amintirile lui din copilarie ca mereu cand mergea pe la nunti,toate babele se strangeau in jurul lui si il ciupeau de obraz spunandu-i cu fetele ranjite-"lasa ca tu urmezi!",insa acum s-a intors roata caci de cand s-a facut mai mare a venit vremea inmormantarilor,drept pentru care la fiecare astfel de eveniment se duce el la babe si le ciupeste de obraz "Lasa ca tu urmezi!".

cand te mariti?

Asta e intrebarea cea mai des "intalnita" de fete dupa ce fac o anumita varsta...pragul ar fi de 23-24 ani.De ce doamnelor si domnilor? Doar pentru ca traiesc in societatea romaneasca si sunt cetatean onorabil al acestei tari,trebuie eu sa suport constanta si sacaitoarea presiune a rudelor-in special a babelor,a prietenelor care au 21-22 ani si isi inchipuie ca nu or sa fie necasatorite la varsta mea....mai mult in zilele mele cand iti intemeiezi o noua relatie,am observat ca nu mai sunt "la moda"intrebarile la care roseai in liceu-"ti-ai pus-o cu el?" ,"cum e?","mai esti virgina?",acum s-a trecut la un nou set de intrebari care sunt in ton cu varsta cica "are bani?","ce munceste?","cand te mariti cu el?".....nimic mai penibil...sincer preferam sa suport rusinea intrebarilor din liceu....Din cauza prejudecatii lumii,mi-e si groaza sa ma gandesc ca as putea sa ies cu altcineva (un amic sau un coleg) caci lumea fara doar si poate ar gasi un nou pretext de barfa...s-ar parea totusi-am ajuns eu la concluzia asta ca o intelectuala ce sunt-ca oamenii din jurul tau iti privesc viata ca pe o telenovela nelipsindu-le totusi aceeasi severitate critica de spectatori: "ai vazut cu cine a iesit aia?,stiai ca in fiecare seara o aduce acasa o masina straina?, ieri am vazut-o de brat cu ala care a adus-o la scara acum 3 luni.....oare umbla iar cu asta?" Hahaha...si cate si mai cate iti poate spune lumea clarvazatoare...deci daca vreo fata are vreun dubiu la vreo intrebare,o rog sa arunce o privire in jur si sa aleaga pe cineva pt ca in mod sigur acel cineva va cunoaste raspunsul la indoiala ei....cand te mariti? ei stiu....ei se joaca de-a ghicitorii in luna si in stele....

asteptarea......urat moment

De ieri seara tot ma framanta un gand,dar chiar ma streseaza,cred ca fiecare dintre noi cunoaste sindromul de "santier"-exact asa ma simt si eu:gandurile tot "forjeaza" in capusorul meu sperand ca vor obtine ceva....nu pot sa fac curat,nu pot sa vad un film, nu pot sa dorm.....tot timpul mi-l petrec gandindu-ma....oare mai termin facultatea asta?
Hmm....urat mai gandesti mai Sergi...ce prostii zici tu acolo....hai ca esti nebuna...cum dracu sa nu o termini....toti fraierii termina si tocmai tu sa nu termini....vezi daca gandesti mereu negativ-ti se intampla numai lucruri proaste, nu mai zice ca nu ai noroc,aduce ghinion..:))
Dar cum domnule sa mai am speranta si optimism in viata mea cand mi se intampla numai rele? Nu tu sanatate,nu tu bani, nu tu viata de facultate fara restante, nu tu bursa, nu tu servici...se putea si mai rau, dar sincer cine se gandeste la gravitatea necazului altuia cand el insasi are pe cap lucruri care il fac trist,oricat de mare ar fi,un necaz ramane tot un necaz atata timp cat te face trist, asa ca acum doar stau si astept,astept sa se termine sirul de rele din viata mea ca sa am si eu oarece bucurii sau mai bine zis astept sa vina acea vointa in mine ca sa vreau sa fac ceva bun cu viata mea in loc sa stau sa imi plang de mila si sa gasesc consolare in niste amarate de randuri.....astept,poate azi-maine,azi-maine....rabdarea e de aur nu? asa ca astept sa nu mai trebuiasca sa imi ghidez viata dupa niste maxime sau superstitii...

momente...ieri,azi,maine....mereu la fel

Nu prea mai obisnuiesc sa stau sa ma gandesc prea mult zilele astea....la ce bun sa iti toci nervii gandindu-te ore in sir la ce ai vrea sa faci,sau la ce ai facut sau la ce vei face.E vorba de timp...traim cu iluzia ca avem timp o viata intreaga sa ne "dregem" sanatatea, sa ne indeplinim dorintele....dar totul se rezuma doar la niste fiice ale timpului numite momente..ore,minute,secunde,milisecunde.Imi aduc aminte de momentul cand am plans in clasa a doua pentru prima mea nota de 8, momentul cand am aflat ca am intrat la liceu,sau de momentul cand am simtit fiorul pimei excursii in straintate-cand in sfarsit m-am vazut cu bagajele in autocar,...momente KODAK? Nu doar atat,un KODAK nu poate surprinde toate aceste momente,nu poate fi martor la momentele cand tu plangi de disperare din cauza ca poate nu crezi ca acel moment trist va trece si tu vei zambi iar....deci...scurt pe doi...timpul este infinit,prin urmare momentele sunt de neterminat si nu putem sa oprim desfasurarea acestor momente...ATENTIE: cuvantul "moment" inseamna prin definitie ceva temporar,de scurta durata, ceva secvential...dar nu zice nicaieri ca acest "moment"va putea vreodata inceta sa mai existe....viata mea e facuta din momente,le vreau,le doresc....what's next?