ultima zi de vara.....

Azi se incheie in mod oficial vara.Fara soare, fara plaja,fara timp liber,fara Mamaia de acum incolo.Totul a decurs conform planului : timpul s-a scurs de parca ieri ar fi fost iunie, am avut timp sa fac de toate inclusiv sa imi invat pt licenta (un big NOT.....), m-am super distrat cu gasca (iarasi semne de intrebare)...deci overall a fost o vacanta de pomina.
Imi place ca am acelasi sentiment ca si de revelion cand se termina vara-simt ca se incheie inca un capitol din viata mea si tre'sa o iau de la capat cu acelasi cerc banal al trairilor.De ce oare ne simtim cel mai liber atunci cand nu facem nimic, de ce simtim ca traim doar atunci cand ne distram si nu avem nici o obligatie sau reponsabilitate? Bineinteles ca eu vorbesc din punctul de vedere al cuiva care nu a muncit si nu prea a cunoscut greutatea vietii.Si totusi cand am vrut sa muncesc am primit raspunsuri de genu':lasa Sergi, ce nu o sa ai timp toata viata sa muncesti? Ce o sa faci tot timpul de acum incolo...munca si iar munca,asa ca am decis ca e spre binele meu sa mai astept ceva vreme pana sa ma asez si eu in randul "sclaviei". Acum am alte prioritati : distractie,distractie si iar distractie! ooops...vroiam sa zic licenta.Scuzati de confunzie.
Vara s-a terminat,soarele nu mai ma bate in cap!

tristete fara batranete si tristete fara de moarte....

Dragii mei nu e chiar asa infiorator precum anunta titlul.Nu sunt trista tot timpul,si deci nu e adevarat ca articolele mele emana un ton aparte de tristete.Trebuie citite la un nivel mai profund.Poate exista o urma de melancolie dar eu zic ca am si cateva note de optimism pe acolo.
In fine,azi vreau sa fiu happy,bine-dispusa si multumita de tot ceea ce se intampla in viata mea.Nu am gasit remedii anti-plictiseala, vacanta de vara e pe duca, nu am chef de plaja,se apropie perioada de restante, in concluzie as avea multe pentru care sa fiu trista dar NU.Azi mi-am propus sa vad jumatatea plina a paharului: chiar daca simt ca ma plictisesc,in astfel de clipe am mai mult timp de stat cu mine si pot reflecta mai mult la cunoasterea si intelegerea mea-stau si scriu ganduri frumoase compuse din mintea mea, apoi chiar daca vara e pe sfarsite macar sunt bucuroasa ca se apropie toamna si apoi iarna-anotimpul preferat cand realizezi cat de multe ai facut intr-un an, nu in ultimul rand te gandesti ca totusi e bine ca te-ai saturat de plaja-inseamna ca ai facut destule si nu e nevoie sa iti mai expui trupul radiatiilor si nici nu trebuie sa pandesti ca restul locuitorilor acestei tari biletele de odihna cu reducere in extra-sezon.
Da,optimismul e asa usor de pacalit,e simplu de imitat,aproape pot sa zic ca m-am molipsit si eu cu pozitivism si TOTUSI : el e departe si nu e aproape, eu trebuie sa fac multe si de toate ca sa nu ma gandesc la ce ar fi putut sa fie, sanatatea nici ea nu imi surade,mereu ma doare cate ceva .
Concluzia: tristete sau bucurie,speranta sau dezamagire toate au in comun un factor anume-el se intoarce si va fi cu mine.Atunci pot spune adio tristetii dar pana atunci imi mai permit cateva clipe cu prietena mea.....Tristetea!

jurnal sau blog?

Cam tarziu cu intrebarea asta existentiala nu? Rasfoind eu asa articolele altor "compatrioti" posesori ai vreunui blog,si discutand cu cativa dintre ei am sesizat urmatoarea problema in ceea ce priveste "verosimilitudinea" scrierilor mele: parca prea au toate o tenta de jurnal.Sunt mult prea intime si dezvaluie mult din trairile mele.
Cineva apropiat mie chiar mi-a zis ca sunt dezordonata in gandire,ca scriu cu multe puncte de suspensie,fara alineate,fara sa continui o idee anume.Bun-critica constructiva,mi-am zis eu la inceput.Dar de ce nu m-a deranjat? Pentru ca mi-am dat seama ca asa sunt eu-o fire dezordonata,cu ideile imprastiate,care mereu are ceva in minte,mereu simte nevoia de comunicare.
Ca sa fac acest articol si mai relevant pentru intelegerea tuturor,vreau sa spun ca azi chiar am scris cu alineate,fara puncte de suspensie,cat mai ordonat in pagina,Dar e doar o aparenta.Poate pentru acea persoana eu acum par mai calma,mai ordonata dar e doar o imagine falsa.Chiar nu am starea asta,dar ideea mea e ca vorbele noastre asezate pe hartie sunt doar niste iluzii.Se vede doar ceea ce vrem noi sa se vada, si eu vreau sa ma vad eu.Nu o persoana care poate fi calma,am capacitatea de a ma controla si pot fi tot ceea ce vor altii sa fiu dar eu sunt ceea ce sunt.Nimic altceva!
Concluzia este ca eu scriu pentru ca ma ajuta.Ma ajuta sa ma descarc,chiar daca pentru altii pare o prostie am trecut de mult timp de faza asta si inteleg ca uneori in viata pur si simplu nu trebuie sa iti pese de ce cred altii.

fara titlu..

Aseara am avut parte de niste momente de luciditate desi din punct de vedere medical eram cam sub influenta unor pahare de Angelli.......era nunta si trebuia sa fac ceva ca sa uit de clipele stanjenitoare cand formatia canta un slow si toti se duceau sa danseze alaturi de cineva drag mai putin domnisoara de onoare...care a sprijinit masa in timpul acestor cantece.....hehehe.toate ca toate dar a fost frumos...stii de ce ? Pentru ca am stat si am privit si nu m-am simtit singura...nu am fost trista mai mult de o clipa si cand cineva m-a intrebat ce vreau de la viata aseara eu am zambit si am spus ca vreau sa fiu ca ei si el mi-a spus: "dar ei sunt ignoranti..asa vrei sa fii si tu?" Nu am stiut sa dau un raspuns pe loc dar acum ma gandesc si sincer daca asta e pretul pe care trebuie sa il platesc ca sa fiu fericita probabil ca l-as accepta.......adica la ce bun sa cauti o viata intreaga fiind nemultumit cand poti simplica totul prin a spune ca vrei sa fii prost? Nici eu nu mai stiu ce am vrut sa spun......dar ideea e ca oricat de mult m-as jura eu ca o sa incerc sa gandesc mai putin, nu pot domnule.......tot asta fac si tare mi-e frica ca nemultumirea e destinul meu....cei care sunt ignoranti,cei care cauta si sunt nemultumiti si cei care au gasit si sunt fericiti......parca asa mi-a spus acea persoana aseara.......hmmmm,makes u think?

ce sa faci cand te doare mai tare decat ieri,mai mult ca maine si mai putin ca moartea?

Traiesti...cam asta ar fi raspunsul....viata merge mai departe si nu poti ramane nesurprins de cat de repede si de bine vindeca timpul ranile sufletului.Nu vreau sa scriu randuri "lacrimogene" ca o adolescenta de 18 ani dar ideea e ca sufletul meu batran de 24 ani nu se mai vindeca asa de repede ca pe vremurile de altadata cand era de ajuns un zambet, o privire ca sa uit de durere....acum ma doare prea tare,nu vreau sa uit,nu vreau sa trec peste......nu vreau sa uit acei ochi....o data,macar o data sa traiesc cu iluzia promisiunilor......lacrimi .....oare ma ajuta acest izvor sarat de ape sa iau un loc mai bun in Rai?
Se zice ca timpul zboara repede,dar eu vreau sa se opreasca uneori......el nu ia niciodata amenda pt depasirea vitezei legale sau are pile la Doamne-Doamne? Am crezut ca daca mai scriu putin si mai astern cateva ganduri aici o sa fie mai bine......dar nu...durerea e tot acolo...doare al naibii de tare sa stii ca soarta iti e deja hotarata.....singura si nefericita.......tribunalul vietii a dat verdictul.....nevinovata........