NU POT....

sa mai cred ca o sa fie bine.De obicei cand sunt trista vreau doar sa se stearga totul si sa nu mai fiu constienta de tot pentru ca acest tot e fioros de dureros pentru mine.Doare si atunci cand am un gand senin in minte pentru ca am ajuns in asa hal incat mi-e frica de ce e frumos pentru ca stiu ca o sa dispara si o sa ma doara apoi.Stiti de ce sunt asa de trista? Pentru ca stiu adevarul,adevarul meu si e foarte trist-nu exista fericire pentru toti la fel cum nu exista Mos Craciun.Am ajuns sa scriu acum pentru ca aceste ganduri imi stateau in minte de cateva zile si ma rodeau si cred ca poate scotandu-le din locul lor obisnuit adica mintea mea poate o sa le ia locul altele la fel de ingrijoratoare.
Cine hotaraste dinainte vietii tale cum si cat o sa suferi? Asta ma intreb eu si am nevoie de raspunsuri, sunt in cautarea mea...nu ar fi mai simplu si usor sa vina o alta Sergi si sa imi sopteasca usor ca e doar un vis?
Nu pot sa fiu optimista, uneori cred in reincarnare si cred in ispasirea pacatelor si eu cred ca platesc cumplit pentru tot ce am gresit in trecut pentru ca si trecutul e o viata anterioara,chiar daca au trecut doar 2 saptamani, 6 luni sau 5 ani.
Nu vreau sa transmit un mesaj gresit.Nu sufar din dragoste,nu plang dupa nimeni si nici nu am necazuri cu familia sau probleme cu santatea,ba chiar imi merge bine,doar ca am o stare,am prea mult timp liber si ma gandesc la ce voi nici intr-o mie de ani nu v-ati gandi.Uneori as vrea sa fi fost altfel.Nu pot sa zambesc.Exista vreun leac? Cica zambetul totusi nu e ca mersul pe bicicleta,daca nu il folosesti frecvent risti sa uiti cum se face...